Sunt tutunul ars si cafeaua uscata, sunt un om cu deceptii. Dar totusi ma auto-motivez , lupt impotriva indeciziei , astea imi sunt idealurile.
Am placerea asta idioata de a transforma lumea cum vreau eu , precum si lumea vrea sa ma transforme pe mine, si totusi am ajuns la un conflict. Ma invart intre puncte. Imi sustin cu tarie ideiile despre...despre “nimic”-adica orice as spune tot rezulta un nimic dupa parerea eronata- dar sunt obligat sa renunt la unele , sa clachez , sa ma supun vointei de a accepta.
Nu vreau sa ies in evidenta , nu vreau sa raman in umbra, vreau sa migrez intre ce aleg eu pentru mine si ce imi propune restu.
Stiu ca nu sunt singur, nici nu imi doresc.
*Va propun o melodie, cu o legatura indirecta asupra postului:
